Clasificarea oalelor de condens
Publicata in Accesorii pentru abur & condens  |  June 1, 2010, 20:53
Sarcina oalei de condens este sa elimine din sistem condensul, aerul si CO2 imediat ce se acumuleaza.

Clasificare dupa mod functionare:
  • Oale de condens bimetalice
  • Oale de condens termodinamice
  • Oale de condens termostatice
Clasificare dupa materialul corpului:
  • Oale de condens din fonta
  • Oale de condens din inox
  • Oale de condens din otel
  • Oale de condens din alama
  • Oale de condens din bronz

Tipuri constructive de oale de condens

Oale de condens cu clopot

- Oala de condens cu clopot este o oala de condens mecanica, functionand pe baza diferentei de densitate dintre abur si apa.
Aburul, patrunzand sub clopot face ca clopotul sa se ridice si sa inchida valva de evacuare.
Condensul care intra in oala de condens transforma clopotul intr-o greutate care se scufunda si deschide supapa oalei de condens pentru a elimina condensul.

Spre deosebire de alte oale de condens mecanice, clopotul purjeaza de asemenea aerul si bioxidul de carbon, in mod continuu, la temperatura aburului.
Acest principiu simplu de eliminare al condensului a fost introdus de Armstrong in 1911.

Oala de condens cu disc

- Oala de condens cu disc (termodinamica) este un dispozitiv temporizat care functioneaza pe principiul variatiei vitezei de curgere a fluidului. Ea contine numai un element mobil, discul.
Deoarece este foarte usoara si compacta, oala de condens cu disc satisface cerintele multor aplicatii in care spatiul este limitat.
Pe langa simplitatea oalei de condens cu disc si pe langa dimensiunile sale reduse, ea ofera de asemenea si alte avantaje, cum ar fi rezistenta la socuri hidraulice, evacuarea completa a intregului condens, cand este deschisa, si o functionare intermitenta pentru o actiune de purjare permanenta.

Oala de condens cu bimetal

- Oala de condens cu bimetal functioneaza pe principiul temperaturii, utilizand doua straturi de elemente bimetalice care au coeficienti de dilatatie diferiti. La cresterea temperaturii elementele se vor dilata in mod diferit si se vor curba. Tija conectata la aceste elemente actioneaza o valva in pozitie deschisa sau inchisa.
     


Oala de condens termostatica cu burduf

- Oalele de condens termostatice sunt disponibile in variante cu burduf cu presiune variabila sau membrana si sunt construite dintr-o larga diversitate de materiale, inclusiv otel inoxidabil, otel carbon, bronz. Aceste oale de condens sunt utilizate la aplicatii cu solicitari foarte mici de condens.

Oalele de condens termostatice functioneaza pe principiul diferentei de temperatura dintre abur si condensul racit si aer.
Aburul mareste presiunea in interiorul elementului termostatic , provocand inchiderea oalei de condens.
Pe masura ce condensul si gazele necondensabile se aduna in faza de racire, temperatura incepe sa scada si elementul termostatic se contracta si deschide valva.

Oala de condens cu flotor si termostatica

- Oala de condens cu flotor si termostatica este o oala de condens mecanica, functionand atat pe principiul densitatii cat si pe cel al temperaturii.
Valva plutitorului functioneaza pe principiul densitatii: o maneta leaga plutitorul sferic de valva si scaun. Odata ce condensul atinge un anumit nivel in oala de condens, plutitorul se ridica, deschizand orificiul si evacuand condensul. O etansare de apa formata de condens impiedica pierderile de abur viu.
Cum valva de evacuare este sub apa, ea nu poate evacua aerul si necondensabilele. Cand acumularea de aer si gaze necondensabile provoaca o scadere considerabila a temperaturii, o aerisire termostatata de la partea de sus a oalei de condens o va evacua.
Aerisirea termostatata deschide de la o temperatura cu cateva grade sub saturatie, deci este capabila sa faca fata unui volum mare de aer - printr-un orificiu complet separat - insa la o temperatura usor redusa. Oalele de condens cu plutitor si termostatice Armstrong asigura o capacitate mare de evacuare a aerului, reactioneaza imediat la condens si pot fi utilizate atat in aplicatii industriale cat si in sisteme de conditionare de aer.

Oale de condens cu clopot si control diferential automat

- Regulatoarele de condens cu clopot si control diferential automat (DC) sunt concepute sa functioneze in aplicatii in care condensul trebuie ridicat din punctul de drenare sau in aplicatii de drenare gravitationala unde cresterea vitezei poate ajuta evacuarea.
Ridicarea condensului din punctul de evacuare - numita deseori sifonare reduce presiunea condensului, facand ca o parte din el sa expandeze brusc in abur. Cum oalele de condens obisnuite nu pot face distinctia dintre aburul expandat si cel viu, ele inchid si impiedica evacuarea
Marind viteza la drenarea gravitationala, se ajuta la directionarea condensului si a aerului catre DC. Un by-pass intern de abur , controlat printr-un ventil dozator produce cresterea de viteza si extractia unui abur secundar.
Acesta este apoi colectat pentru a fi utilizat in alte schimbatoare de caldura sau va fi golit in linia de retur a condensului.
In functie de aplicatie, debitele de condens ce trebuie drenate difera foarte mult. Totusi, o singura oala de condens DC asigura o capacitate suficienta pentru majoritatea aplicatiior.






Digg this   Slashdot Slashdot   Del.icio.us   StumbleUpon   Yahoo MyWeb   Google Bookmarks   Twitter   Facebook

Noteaza       Slab   Bun
 Print       Email      IM